regret de toamna...

azi parca toate palesc,
culori inchise pline de mister
sunt peste tot in jur
fac pasi marunti,
respir treptat,
plina de lene ma plimb spre nicaieri,
adun tacerea...
n-am intalnit azi nici o privire...
c lume trista...
timp incarcat de praf,
intuneric, ceata si fulgi d nea
azi plang si norii,
scuipa praf de creta...
arbori goi, infuriati...
s zbat in frig p marginea strazii
un strigat...urla toamna...
regretul meu d toamna...

avem puterea....

avem puterea de afrange..
inimi nevinovate...
asa cum cerul are puterea de a ninge
peste mii de case impovarate,
de timp, de vremuri grele...
avem puterea de a distruge
suflete si calde priviri...
asa cum avem puterea de a strange
atat de multe amintiri...
asa cum vantul are putere si fuge..
asa si noi avem puteri
avem sange
dar n-avem totusi puterea de a plange...

feelings

am atatea sentimente dar n-am unde sa le pun
unde sa tin oare toate comorile astea?
daca mi le fura cineva?
sa le pun langa cutia cu vise?
sau in punguta cu sperante?
sau mai potrivita ar fi caseta cu bijuterii
am vrut sa le arunc in mare,
sa le gaseasca oameni care au nevoie de ele
d iubire, de dor, de mandrie, ambitie, veselie, incredere...
eu nu le merit
nici macar nu le gasesc un loc...
azi mi a venit o idee
cred k am sa ti le dau tie
sa ai grija de ele
si sa mi le dai unul cate unul
cand am nevoie de ele...
vrei sa tii tu sentimentele mele?

dor...

mi-e dor de tot ce-am fost candva,
de ce-mi doream,
de ce iubeam,
de ce eram...
de rasul ala colorat
pe prapastia vietii demult uitat...
de primul tau sarut...
mi-e dor de soare, vant si apa,
de parcuri, de brazi si de culori,
de nuca din perete,
de aroma aia de cafea...
mi-e dor sa plang,
mi-e dor s-alerg desculta...
mi-e dor de frig,
de liniste, de valuri...
mi-e dor de viatza...
dor de moarte...

intrebari...

cat sa-nduri?
cat sa juri?
ca meriti,
ca nu mai ierti...
cat venin sa strangi?
cat s-alergi cu pasi repezi?
pasi lungi...
si cum sa uiti?
cum sa te-nvarti?
in jurul unor seci sperante...
de ce sa-mparti?
de ce sa arzi in tine?
de ce n-ai stinge focul?
de ce nu pleci odata?
sa iei cu tine totul...

doamne...da-ne timp!

am zgariat stancile cu unghiile si dintzii
si am baut apa sarata...
si m-am aruncat la picioarele tale
implorandu-te doamne...
da-ne timp!

am calcat desculta pe scoicile taioase
si m am aruncat in genunchi la picioarele tale
te-am implorat innecandu-ma in suspine si sughitzuri
te=am implorat doamne,
da-ne timp!

prima zi din an...
sfarsit de 1 ianuarie...
ma simt ciudat, asa cum nu m-am mai simtit de mult... am avut o seara minunata, trecerea dintre ani a fost tot ce mi am dorit si am avut langa mine cei mai dragi prieteni!
cu toate astea insa nu am cum sa nu simt un regret, sau poate nu regret... dorinta de a mai avea macar pentru o clipa ceea ce altadata insemna totul pentru mine.
exista o persoana in lumea asta care mi-a inteles cel mai bine sufletul de copil, micile alintaturi, dar si nevoile de om! om care iubeste din tot sufletul, om capabil sa dea tot intr-o secunda pentru ceea ce-i cere inima! a stiut sa ma aprecieze, sa ma iubeasca, sa ma tina in brate si sa mi arate k locul meu poate fi acolo, langa ei...
ei bine, aceasta persoana m-a facut sa plang azi, mi-a vorbit foarte frumos... dar la trecut...
mi-a oferit respect ... dar a folosit o exprimare rece, am simtit-o straina!...
recunosc k mi-e foarte dor de tot ce am trait acolo, de toti cei care mi-au fost aproape k familia mea, m-au ajutat intotdeauna... mi-au dat totul! tot fara sa ceara nimic!
mi-e dor de entuziasmul din casa aia, de armonie... de chipurile lor mereu vesele, mi-e dor...