dusmanul nostru - timpul-

de cate ori ma gandesc la timp imi vine in minte imaginea unei clepsidre, aproape plina in partea de jos si totusi nesfarsita in partea de sus... nu`mi explic ce inseamna viziunea asta dar in incercarile mele de a o intelege am ajuns sa cred k timpul nu mai are "nesfarsita rabdare" ca in paginile lui marin preda...
park nisipul se scurge mai repede si park fortsa aceea superioara care ne conduce vietile (daca exista o astfel d forta) ne scapa din mana... oamenii devin niste fiare de necontrolat fiecare motivat de o alta cauza : unii pt k iubesc si sunt dezamagiti, altii pt k simt k iubirea ii okoleste, altii pt k materialul are o importanta prea mare pt ei si vor zi de zi mai mult si altii pt k pur si simplu nu mai inteleg nimic din zarva asta in care traiesc...
timpul a fost si va ramane o enigma, el porneste conflictele, el sapa ranile si tot el le vindeca, timpul e pentru mine o coordonata nesfarsita si neinteleasa, ireversibil si plin de secrete...
el cunoaste totul,vede totul,el... pur si simplu... face totul....

am cateodata ciudata dorinta sa opresc timpul, mi-ar placea sa iau un ciocan imens si sa sfaram ceasul care ne numara clipele... altadata imi simt picioarele moi si-as vrea sa pic in genunchi... cu ochii la cer si sa strig, cum ar spune lucian blaga, : "Ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire, dar, te rog, opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea! ..."

si simt intr-o maniera intensa o teama fata de timp, o teama
foarte puternica ce-mi face sangele sa curga mai repede prin vene, care ma face dimineatza sa ma gandesc la ziua care incepe ca la ultima... si seara aceeasi teama e transformata intr-o revolta si o tristete la fel de puternica, pentru ca... a mai trecut o zi...