Niciodata n-o sa imi fie usor sa uit, nimic!
De fiecare data cand cineva ma face sa rad devine automat o persoana importanta pt. mine, cineva de care-mi voi aminti de fiecare data cand zambesc. Insa de fiecare data cand cineva ma face sa plang sau sa fiu suparata se intampla acelasi lucru. Intotdeauna iert, mai devreme sau mai tarziu, dar niciodata nu reusesc sa uit. Parca exista in capul meu un dulap mare, cu multe sertare unde mi se depoziteaza zi de zi milioane de amintiri ale unor intamplari si persoane. Daca as putea, as goli cateva zeci de rafturi si as arunca totul intr-un imesc cos de gunoi, pe care mai apoi l-as duce-n spatiu, sa pluteasca acolo pe vecie, sa nu stie nimeni de existenta lui, chiar si eu sa uit de el!
Intr-adevar ca daca nu am avea amintiri n-am exista, am avea vietile goale ... dar mi-ar placea sa pastrez doar lucrurile importante, doar ceea ce merita povestit nepotilor :D
sunt putin satula de atatea si atatea lucruri din trecut care-mi afecteaza prezentul. vreau sa traiesc azi, nu ieri, nu saptamana trecuta sau acum un an!
Ma sperie natura asta umana cateodata...
ne amintim tot timpul cu cine nu vorbim sau cat de suparati suntem pe cineva, dar uitam sa ne apreciem prietenii de langa noi...
ne amintim unde-i scoala, care ne sunt profii si colegii, dar uitam cursurile invatate cu un semestru-n urma...
ne amintim ce frumoasa e vara, dar uitam sa o apreciem atunci cand "vine"!
De ce mama ma-sii nu ne amintim tot? de ce nu uitam tot? de ce e invers decat ar fi normal sa fie?
probabil... degeaba, uite asa ca sa-mi pun eu intrebari acum. :))
"uite-o si p-asta ce aiurita e, la ce-i sta ei capul" (ar zice unii) dar eu chiar as vrea macar sa stiu de ce daca tot nu pot sa schimb nimic :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu